Ca vatră a familiei, casa tradiţională bucovineană a fost încadrată dintotdeauna unei concepţii mitologice specifice, în virtutea căreia sunt cunoscute o mulţime de credinţe şi obiceiuri  arhaice, care s-au păstrat în pofida tăvălugului modernizării. În Pojorîta, sat de munte, aşezat la confluenţa râurilor Moldova, Putna  şi Izvorul Giumalăului, casele vechi se găseau răspândite pe maluri; numai „odăile” de vară urcau până sus, înfipte în coasta muntelui. Materialul de veche tradiţie folosit la construirea caselor vechi este exclusiv lemnul de brad. În Pojorîta, lemnul destinat construirii unei case, şi în zilele noastre, se taie numai în luna februarie. Autorii specialişti în arhitectură populară, cât şi informaţiile culese de la locuitorii în vârstă, prezintă o imagine clară cu privire la organizarea interiorului unei case tradiţionale. Colţul cu cuptorşi vatră se găsea întotdeauna aproape de intrare. Vatra a fost locul obişnuit de transmitere a tradiţiilor culturale de la o generaţie la alta, preferat îndeosebi de bătrâni şi copii. De regulă, aceştia din urmă foloseau cuptorul ca loc de dormit. O vatră de tip arhaic cu „vîrtej” şi pirostrii mărginită pe două laturi cu laviţe, din Pojorîta, este menţionată de etnograful Nicolae Cojocaru în studiul „Casa veche de lemn din Bucovina”. Cu timpul, vatra a fost înlocuită cu o plită de gătit. Colţul cu pat, era alăturat celui cu cuptor. În vechime, paturile erau confecţionate din scânduri de brad şi montate pe ţăruşi înfipţi în podeală. Acestea erau aşternute cu pănuşi de porumb sau fân. Peste ele erau aşternute ţoale şi cergi. Deasupra patului, aproape de tavan, era întinsă o „culme” sau „grindă”, pe care erau atârnate lăicere, cuverturi, ştergare, iar peste ele se ţineau perne şi chiar haine. Colţul cu pat era înconjurat pe pereţi de un lăicer. Lângă pat era aşezată lada de zestre. Colţul de masă era aşezat între ferestre, una spre răsărit şi una spre miazăzi. În unghi erau aşezate două laviţe (laiţe) masive, confecţionate dintr-un butuc tăiat în două. Pe pereţi, se întindeau lăicere învârstate , iar deasupra se agăţau ştergare şi icoane. Colţul cu blidar sau dulapul de vase era situat imediat lângă uşă. Blidarul, un dulap de perete cu rafturi, pe care erau expuse străchini (blide) de lut, iar pe cuie, erau agăţate ulcelele. Tot aici, aproape de tavan, era montată o poliţă pentru vasele de lemn pentru brânză, o piuliţă, vasul pentru presat usturoi, vas pentru păstrat untul şi altele. Creşterea gradului de civilizaţie şi confort, transformările în arhitectura locuinţei n-au putut elimina casa tradiţională românească. S-au păstrat multe exemplare în cătunel Izvorul Giumalăului, Valea Străjerului, Valea Pojorîtei, Podirei şi satul Valea Putnei. Explicaţia constă în faptul că aici erau nuclee de trăire românească. În cătunele Handal şi Handal Fundu Moldovei (fost Luisenthal) casele au păstrat specificul arhitectonic german cu influenţe autohtone.